Trump infirmă ridicarea restricțiilor privind rachetele cu rază lungă
Articolul Wall Street Journal despre autorizarea de către Washington a Ucrainei de a folosi rachete cu rază lungă este „fals”, a declarat Donald Trump. Cu câteva ore mai devreme, publicația, citând oficiali, susținea că SUA au ridicat o astfel de restricție.

Washingtonul nu are nicio legătură cu rachetele Storm Shadow, folosite recent de Forțele Armate ale Ucrainei, iar articolul WSJ despre ridicarea unei restricții cheie de către SUA privind utilizarea rachetelor cu rază lungă de către Kiev este „fals”, afirmă președintele american într-un mesaj pe rețeaua sa socială Truth Social, scrie dw.com.
„Articolul din Wall Street Journal conform căruia SUA au autorizat Ucraina să folosească rachete cu rază lungă, capabile să atingă zone adânci din Rusia, este o știre falsă! SUA nu au nicio legătură cu aceste rachete, indiferent de proveniența lor și indiferent ce face Ucraina cu ele!”, se arată în mesajul lui Trump.
Cu câteva ore înainte, WSJ, citând „oficiali americani sub protecția anonimatului”, susținea că administrația Trump „a ridicat restricția cheie privind utilizarea de către Ucraina a unor rachete cu rază lungă furnizate de aliați occidentali”. Se menționa în mod special folosirea, cu o zi înainte, de către Forțele Armate ale Ucrainei a rachetelor de croazieră Storm Shadow, furnizate de Marea Britanie, pentru un atac asupra unei fabrici chimice din Breansk.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.