Trump, despre negocierile dintre Witkoff și Putin: S-au înregistrat progrese semnificative
Președintele SUA, Donald Trump, a numit „foarte productivă” întâlnirea trimisului său special Steven Witkoff cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Potrivit lui, s-au înregistrat „progrese semnificative”. Președintele SUA nu a precizat în ce constau acestea, transmite meduza.io.
„După aceasta, am informat câțiva dintre aliații noștri europeni. Toți sunt de acord că acest război trebuie încheiat, iar noi vom lucra la asta în următoarele zile și săptămâni. Mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni!”, a scris Donald Trump.
Cu puțin timp înainte de această postare, Trump a avut o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Detalii despre aceasta nu au fost încă făcute publice.
Un reprezentant neidentificat al Casei Albe a declarat pentru The New York Times că întâlnirea dintre Putin și Witkoff a decurs bine. Potrivit lui, Rusia dorește să continue negocierile cu SUA. Totodată, se așteaptă ca sancțiunile secundare, despre care a vorbit anterior președintele SUA, să fie impuse pe 8 august.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


