Trump, nemulțumit că drapelele americane vor fi coborâte în bernă în ziua învestirii sale
Biden a ordonat ca drapelele să fie coborâte în bernă timp de 30 de zile de la moartea lui Carter, pe 29 decembrie.

Președintele ales al SUA, Donald Trump, și-a exprimat vineri, 3 ianuarie, dezamăgirea că drapelele americane vor fi coborâte în bernă în timpul învestirii sale, pe 20 ianuarie, informează golosameriki.com.
De fapt, președintele Joe Biden a ordonat ca drapelele să fie coborâte în bernă timp de 30 de zile de la moartea fostului președinte, Jimmy Carter, pe 29 decembrie, așa cum se obișnuiește atunci când moare un președinte american.
Donald Trump, care și-a anunțat intenția de a participa la ceremonia de comemorare a lui Jimmy Carter la Washington, la 9 ianuarie, și-a exprimat vineri, 3 ianuarie, nemulțumirea într-o postare pe pagina sa de Truth Social, că drapelele vor rămâne în poziție de doliu în timpul ceremoniei sale de învestire.
„Democrații sunt toți „încântați” că magnificul nostru drapel american ar putea fi „coborât” în timpul învestirii mele”, a declarat Trump, folosind termenul pentru poziția aplecată a drapelului pe o navă.
„Ei cred că este atât de grozav și sunt atât de fericiți pentru că nu iubesc cu adevărat țara noastră, se gândesc doar la ei înșiși”, a subliniat Trump, adăugând că, din cauza morții lui Carter săptămâna trecută, drapelul american „va fi coborât pentru prima dată în istorie în timpul inaugurării unui viitor președinte”.
„Nimeni nu vrea să vadă asta și niciun american nu poate fi fericit de asta. Vom vedea ce se va întâmpla”, a conchis el.
Ofițera de presă a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat că Casa Albă nu intenționează să reconsidere decizia.
Ultima dată când drapelul a fost coborât în bernă timp de o lună în memoria fostului președinte George H. W. Bush. în decembrie 2018, în timpul primului mandat al președintelui Donald Trump („Vocea Americii” - nota serviciului rus).
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


