Trump: Nu cred că Ucraina va câștiga războiul, dar ar putea să o facă
Când președintele american Donald Trump a ținut o conferință de presă la Casa Albă, unul dintre jurnaliști și-a amintit de declarația sa recentă, conform căreia Ucraina ar putea câștiga războiul cu Rusia și chiar să-și recucerească toate teritoriile ocupate.

„Ucraina poate câștiga deocamdată. Nu cred că vor câștiga, dar pot să o facă. Nu am spus niciodată că vor câștiga. Am spus că pot. Se poate întâmpla orice. Războaiele sunt lucruri foarte ciudate. Se întâmplă foarte multe lucruri rele și foarte multe lucruri bune”, transmite bbc.com.
După convorbirea telefonică cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, de la sfârșitul lunii septembrie, Trump a scris în rețeaua sa Truth Social că Ucraina, cu ajutorul Europei, poate recuceri toate teritoriile ocupate de Rusia.
Totuși, după convorbirea telefonică cu Putin, care a avut loc săptămâna trecută, Trump și-a schimbat din nou tonul declarațiilor privind războiul din Ucraina.
Potrivit presei occidentale, în timpul negocierilor recente cu Zelenski de la Washington, el l-ar fi îndemnat pe președintele ucrainean să cedeze Moscovei anumite teritorii, altfel Ucraina „va fi distrusă”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


