Trump a anunțat o întâlnire cu Putin pe 15 august în Alaska
Trump, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor la Casa Albă, a declarat că un posibil acord de pace între Rusia și Ucraina va prevedea un anumit „schimb de teritorii”.

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat o întâlnire cu liderul rus, Vladimir Putin, pe 15 august, în Alaska. Anunțul a fost făcut vineri, 8 august, pe rețeaua de socializare Truth Social, transmite dw.com.
„Întâlnirea mult așteptată dintre mine – președintele Statelor Unite ale Americii – și președintele Rusiei, Vladimir Putin, va avea loc vinerea viitoare, pe 15 august 2025, în marele stat Alaska. Detalii suplimentare vor fi comunicate ulterior. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestui subiect!”, a scris el.
Cu puțin timp înainte, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor la Casa Albă, Trump a declarat că un posibil acord de pace între Rusia și Ucraina ar putea include un „schimb de teritorii”. „Va exista un anumit schimb de teritorii, spre beneficiul ambelor părți (...). Vom returna ceva, vom schimba ceva”, a spus acesta, adăugând că discuțiile concrete vor avea loc în curând.
Consilierul președintelui Rusiei: Pregătirea va fi un proces dificil
Consilierul președintelui rus, Iurii Ușakov, a confirmat că întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin va avea loc pe 15 august, în statul american Alaska. „Rusia și SUA sunt vecini apropiați, astfel că este logic ca întâlnirea Putin–Trump să se desfășoare în Alaska”, a declarat Ușakov, citat de agenția de stat RIA „Novosti”. El a precizat că pregătirile vor fi un proces complex, dar ambele părți vor lucra intens la acest lucru.
„Zilele următoare, Moscova și Washingtonul se vor dedica unei munci intense și detaliate asupra parametrilor practici și politici ai summitului din Alaska. Va fi, din câte se pare, un proces dificil, dar ne vom ocupa activ și intens de el”, a spus Ușakov pentru agenția „Interfax”.
Potrivit lui, cei doi președinți se vor concentra pe o reglementare pe termen lung a războiului din Ucraina. Următoarea întâlnire Putin–Trump ar putea avea loc pe teritoriul Rusiei – „invitația oficială către președintele SUA a fost deja transmisă”, a adăugat consilierul.
Trump nu mai cere de la Putin o întâlnirea cu Zelenski
Anterior, Trump a declarat că este gata pentru summitul cu liderul rus chiar și dacă acesta nu se va întâlni cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Casa Albă încă lucrează la detalii, a precizat pe 7 august purtătoarea de cuvânt, Karoline Leavitt.
Întrebat de un jurnalist dacă întâlnirea Putin–Zelenski ar trebui să fie o condiție pentru discuțiile dintre liderul rus și el, Trump a răspuns: „Nu, nu este nevoie ca el (Putin) să se întâlnească cu liderul ucrainean. Nu”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


