SUA vor propune recunoașterea Crimeei ca teritoriu rus în cadrul negocierilor de la Londra
În cadrul negocierilor de la Londra din 23 aprilie, delegația ucraineană și cea europeană „se vor confrunta cu o propunere americană” de recunoaștere a Crimeei ca teritoriu rus și de înghețare a liniei frontului, au declarat mai multe surse citate de Washington Post.

Bloomberg a relatat anterior că Statele Unite sunt dispuse să ia în considerare recunoașterea Crimeei ca teritoriu rus în cadrul unui acord de pace, iar potrivit The Wall Street Journal, această propunere a fost transmisă de partea americană aliaților europeni și Ucrainei în cadrul negocierilor de la Paris din 17 aprilie, transmite meduza.io.
Înaintea întâlnirii de la Londra, surse citate de The Washington Post afirmă că propunerea SUA include recunoașterea oficială de către Washington a Crimeei ca teritoriu rusesc și, pe termen lung, ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei. În schimb, Moscova ar trebui să înceteze acțiunile militare în Ucraina.
Potrivit unui consilier al președintelui Ucrainei, în propunerile americane „există idei cu care Kievul este de acord și altele cu care nu este”. Un oficial occidental descrie nivelul de presiune exercitat de SUA asupra Ucrainei ca fiind „uimitor”.
Aliații Ucrainei, scrie WP, speră să obțină, în schimbul concesiilor teritoriale, garanții de securitate și programe de reconstrucție postbelică pentru țară.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


