Tarlev: Când am fost prim-ministru, armata a fost dotată cu sisteme de apărare antiaeriană
Vasile Tarlev se laudă că ar fi dotat armata cu sisteme de apărare antiaeriană atunci când a fost prim-ministru.

Întrebat de jurnaliști unde sunt acum aceste echipamente, deputatul le-a sugerat reporterilor să adreseze întrebarea actualei guvernări, transmite realitatea.md.
„Am investit să dotăm armata. În primul rând cu uniformă. Nu aveau ce mânca ostașii. Mâncau carne odată în jumătate de an. Am instruit-o. Am întărit-o. Am dotat-o inclusiv cu sisteme antiaeriene, pentru că spațiul nu era apărat”, a spus Tarlev presei, menționând că este îngrijorat de incursiunea dronelor în spațiul aerian al țării noastre.
În același timp, fostul șef de Guvern a menționat, întrebat despre incidentul cu dronele rusești care au violat în această săptămână spațiul aerian al Moldovei, că „nu condamnă pe nimeni”.
Vasile Tarlev a fost premier al Moldovei în perioada 2001 – 2008. În 2025, politicianul a fost ales deputat pe listele Blocului Electoral Patriotic, iar după dizolvarea formațiunii a anunțat că va fi „neafiliat independent”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


