Petrolierul Kairos, atacat de dronele Forțelor armate ale Ucrainei, a eșuat lângă coasta Bulgariei
Petrolierul Kairos, atacat de dronele Forțelor armate ale Ucrainei, a eșuat lângă coasta Bulgariei. În momentul atacului nu se afla nicio încărcătură de produse petroliere la bord.

Petrolierul Kairos, atacat la sfârșitul lunii noiembrie de drone maritime, se află în dificultate lângă coasta Bulgariei, relatează mass-media locală, transmite meduza.io.
Tancul, sub pavilionul Gambiei, face parte, se pare, din așa-numita „flota din umbra”, care transportă petrol rusesc pentru a ocoli sancțiunile.
Kairos a fost atacat de o dronă pe 28 noiembrie, la 28 de mile marine de coasta Turciei. Vasul a suferit daune semnificative.
La 5 decembrie, scrie Bloomberg, tancul se afla la aproximativ o milă de coasta Bulgariei. Vasul a eșuat. La bordul Kairos se aflau 10 membri ai echipajului, care au fost evacuați de Agenția de administrație maritimă din Bulgaria, cu sprijinul militarilor.
În Marea Neagră, în zona în care se află Kairos, are loc o furtună puternică. Condițiile meteorologice nefavorabile complică operațiunea, au declarat reprezentanții administrației maritime, subliniind însă că situația este sub control.
Anterior, se menționa că la momentul atacului, pe Kairos nu se afla încărcătură de produse petroliere.
Pe 28 noiembrie, tancurile Kairos și Virat (sub pavilionul Gambiei) au fost aproape simultan atacate de drone maritime la câteva zeci de mile de coasta Turciei. A doua zi, mai multe agenții de presă ucrainene, citând surse din Serviciul de securitate al Ucrainei, au scris că a fost o operațiune specială a SBU, realizată cu drone modernizate.
La Kremlin, atacul asupra tancurilor a fost numit un „caz scandalos”. „Este o încălcare a suveranității Republicii Turcia. Este o încălcare a securității și proprietății deținătorilor acestor nave”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov.
Turcia a afirmat că atacurile asupra tancurilor au creat „o amenințare serioasă pentru navigație, viață, proprietate și siguranța ecologică în regiune”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.