Sîrski: Ofensiva Rusiei asupra regiunilor Sumî și Harkov a început deja
Comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Aleksandr Sîrski, a comentat în cadrul unui interviu pentru „Levi Bereg” declarațiile președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, despre pregătirile armatei ruse pentru o ofensivă asupra regiunilor Sumî și Harkov.

„Pot spune că președintele are perfectă dreptate, iar această ofensivă a început deja. De câteva zile, aproape o săptămână, observăm o creștere semnificativă, aproape dublă, a numărului de acțiuni ofensive ale inamicilor pe toate direcțiile principale”, a declarat Sîrski într-un interviu publicat pe 9 aprilie, informează meduza.io.
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat în martie că, potrivit datelor din serviciile de informații ucrainene, Rusia pregătește o nouă ofensivă în regiunile Sumî, Harkov și Zaporojie. Potrivit lui Zelenski, președintele Rusiei, Vladimir Putin, încearcă să câștige timp, prelungind negocierile pentru rezolvarea conflictului, în speranța de a cuceri mai multe teritorii ucrainene.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


