Un cuplu din Marea Britanie a fotografiat un ghețar la 15 ani distanță
Un cuplu britanic a fotografiat un ghețar din Elveția la 15 ani distanță. În fotografie se vede că acesta se topește. După cum s-a dovedit, ghețarul s-a topit cu un sfert.

Acest lucru este dovedit de imaginile care circulă pe Internet, relatează tsn.ua.
Fotografia din stânga este din anul 2009, iar cea din dreapta - din 2024.
Duncan Porter din Bristol (Marea Britanie) a publicat pe rețeaua de socializare X, fotografii făcute în fața ghețarului Rhone în august 2009 și august 2024. Se observă cum gheața pe fundalul cuplului s-a topit semnificativ și a expus stânca de culoare gri. Iar o mică baltă de apă, care nici măcar nu era vizibilă în fotografia din 2009, s-a transformat într-un imens lac verde.
„Nu o să mint, m-a făcut să plâng”, a scris Porter.
Conform lui Duncan, mulți oameni, văzând așa ceva, se simt neputincioși.
„Dar știu din propria mea experiență că noi putem schimba multe”, a spus Duncan Porter după cele văzute în Alpi.
Mesajul lui Porter a fost acum văzut de peste 4 milioane de utilizatori.


