O instanță din Kenya va pronunța sentința în privința unor tineri belgieni după introducerea ilegală a furnicilor
Doi adolescenți belgieni au intrat în Kenya cu viză turistică și s-au cazat într-o pensiune din orașul vestic Naivasha. Potrivit avocatului lor, ei nu știau că, adunând furnici, încălcau legea.

Doi adolescenți belgieni, la care au fost descoperite mii de furnici în valoare de peste 8.000 de euro, presupus destinate piețelor europene și asiatice, vor primi o sentință în două săptămâni. Informațiile au fost furnizate de instanță în aeroportul principal din Kenya, transmite euronews.com.
Judecătoarea Njeri Tuku a spus că nu va grăbi procesul, dar va lua timp pentru a analiza rapoartele despre impactul asupra mediului și cercetările psihologice prezentate, înainte de a pronunța sentința pe 7 mai.
Cetățenii belgieni în vârstă de 19 ani, Lorna David și Seppe Lodewicks, au fost arestați pe 5 aprilie într-o pensiune, unde au fost găsite 5.000 de furnici.
Pe 15 aprilie, aceștia au fost acuzați de încălcarea legilor privind protecția faunei sălbatice.
Adolescenții au spus judecătorului că nu știau că adunarea furnicilor era ilegală și că se distrau pur și simplu.
Serviciul de Fauna Sălbatică din Kenya (KWS) a declarat că acest caz reprezintă „o schimbare a tendințelor comerțului ilegal – de la mamifere mari, iconice, la specii mai puțin cunoscute, dar ecologic importante”.
Anterior, Kenya s-a confruntat cu traficul ilegal al unor părți din corpul unor animale sălbatice mari, precum elefanți, rinoceri și pangolini.
Adolescenții belgieni au intrat în țară cu viză turistică și s-au cazat într-o pensiune din orașul vest-kenyan Naivasha, popular printre turiști pentru fauna sa, parcurile și lacurile sale.
Potrivit avocatei lor, Halimei Nyakinua Magairo, clienții ei nu știau că acțiunile lor erau ilegale.
Magairo a exprimat speranța că Ambasada Belgiei în Kenya va putea „oferi mai mult sprijin în acest proces judiciar”.
![]()
Într-un alt caz legat de această situație, kenyanul Dennis Ng'ang'a și vietnamezul Du Hung Nguyen au fost acuzați după ce au fost descoperiți 400 de furnici în apartamentul lor din capitala Nairobi.
Serviciul de Fauna Sălbatică din Kenya a declarat că toți cei patru suspecți au fost implicați în comerțul cu furnici pe piețele din Europa și Asia și că printre acestea se numărau furnicile de tip „messor cephalotes", furnici mari de culoare roșie, caracteristice regiunilor din estul Africii.
Furnicile sunt cumpărate de persoane care le țin ca animale de companie și le observă coloniile.
Pe mai multe site-uri din Europa au fost scoase la vânzare diferite specii de furnici, la prețuri variate.
Conform KWS, cele 5.400 de furnici găsite la cei patru tineri au fost evaluate la 1,2 milioane de șilingi kenyeni (8.104 de euro).
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


