Statele Unite au reținut al șaptelea petrolier în Marea Caraibelor
Militarii americani au capturat al șaptelea petrolier care a încălcat blocada impusă Venezuelei de Donald Trump. Potrivit SUA, „flota din umbră” asigură circa 70% din exporturile de petrol ale Venezuelei.

Statele Unite au capturat în Marea Caraibilor un nou petrolier. Comandamentul Sudic al Forțelor Armate ale SUA (Southcom) a anunțat marți, 20 ianuarie, pe rețelele sociale, că nava Sagitta a încălcat blocada petrolierelor sancționate, impusă de președintele SUA Donald Trump. Petrolierul a fost preluat sub control de militarii americani în coordonare cu Departamentul Securității Interne, scrie dw.com.
Potrivit mesajului Southcom, SUA sunt hotărâte să se asigure că petrolul care părăsește Venezuela este livrat în mod corespunzător și legal. În timpul operațiunii nu s-au înregistrat incidente.
Conform serviciului de monitorizare a navelor VesselFinder, petrolierul Sagitta navighează sub pavilion panamez și figurează pe listele de sancțiuni ale SUA, Uniunii Europene și Regatului Unit. Între timp, potrivit portalului MarineTraffic, un petrolier cu același nume și același număr IMO navighează sub pavilion liberian.
Acesta este deja al șaptelea caz în care armata SUA interceptează o navă în cadrul operațiunii de urmărire a petrolierelor implicate în exportul de petrol din Venezuela.
Printre primele nave reținute, pe 7 ianuarie, s-a numărat petrolierul Marinera (Bella 1), aparținând unei companii ruse, care timp de peste două săptămâni a evitat urmărirea Pazei de Coastă a SUA. Rusia a calificat reținerea navei drept o acțiune ilegală de forță. Potrivit Moscovei, Washingtonul promisese eliberarea a doi cetățeni ruși din echipaj, însă acest lucru nu s-a întâmplat. La 20 ianuarie, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că promisiunea nu a fost onorată.
Conform estimărilor autorităților americane, navele așa-numitei „flote din umbră” sunt responsabile pentru aproximativ 70% din exporturile de petrol ale Venezuelei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.