theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
29 Mai 2025, 18:09
3 627
Copiază linkul
Link copiat

Sute de palestinieni din Gaza au luat cu asalt un depozit al Organizației Națiunilor Unite

Mii de palestinieni din Gaza se adună la punctele de distribuție a ajutoarelor. Aceasta este cea de-a treia zi de distribuire a alimentelor în cadrul noului sistem. Centrele înființate în enclavă fac parte dintr-un nou mecanism de sprijinire a palestinienilor inițiat de Statele Unite și Israel și gestionat de Fundaţia Umanitară pentru Gaza.

Sute de palestinieni din Gaza au luat cu asalt un depozit al Organizației Națiunilor Unite.
Sute de palestinieni din Gaza au luat cu asalt un depozit al Organizației Națiunilor Unite.

În ajun, potrivit declarațiilor Organizației Națiunilor Unite (ONU), două persoane au murit și mai multe au fost rănite după ce o mulțime de palestinieni a pătruns într-un depozit al Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU din Fâșia Gaza, relatează euronews.com.

Experții ONU au cerut „de urgență” să fie „asigurat accesul sigur și neîngrădit al organizațiilor umanitare” pentru distribuirea ordonată a alimentelor.

„PAM avertizează constant cu privire la condițiile alarmante și în deteriorare de pe teren, precum și asupra riscurilor asociate restricționării ajutorului umanitar destinat persoanelor înfometate, care au nevoie disperată de acesta”, a adăugat organizația.

Un kilogram de făină în Gaza se vinde cu 70 de dolari (62,2 euro), iar un sac întreg – cu 500 de dolari (444,2 euro). Despre aceasta au relatat pentru jurnaliștii agenției Euronews persoanele aflate la fața locului.

În aceeași zi, un grup de palestinieni a luat cu asalt unul dintre depozitele cu alimente ale Hamas. Presa regională, cu referire la martorii oculari, relatează că militanții au reacționat cu focuri de armă, în urma cărora cinci persoane au fost ucise.

Între timp, Fundaţia Umanitară pentru Gaza respinge informațiile despre decese, răniți în masă și haos în punctele sale de distribuire a ajutoarelor, declarând că, de la începerea activității în Gaza, acum trei zile, doar două persoane au fost rănite în cadrul facilităților sale. Autoritățile israeliene au declarat că, pe 28 mai, 121 de camioane cu ajutoare umanitare au intrat în Gaza.

„ONU a refuzat să participe la acest mecanism, avertizând că este imposibil din punct de vedere logistic și încalcă principiile umanitare, folosind ajutorul ca instrument în eforturile mai largi ale Israelului de a depopula anumite zone din Gaza”, a declarat miercuri, 28 mai, într-un briefing de presă, Jonathan Whittall, șeful Oficiului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) în Cisiordania și Fâșia Gaza.

ONU a declarat că organizația nu va putea să satisfacă nevoile alimentare ale celor peste două milioane de oameni din Fâșia Gaza.

Duminică, 25 mai, directorul fondator al Fundației Umanitare pentru Gaza, Jake Wood, și-a dat demisia, invocând faptul că organizația nu poate livra ajutoare „respectând cu strictețe principiile umanitare ale umanității, neutralității, imparțialității și independenței”.

Israelul a justificat blocada asupra Gazei afirmând că scopul său este de a împiedica militanții Hamas să obțină acces la ajutoare și să profite de pe urma acestora, fapt care ar întări gruparea. ONU neagă că acest lucru s-ar întâmpla pe scară largă.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat