Slovacia a notificat Ucraina despre încetarea livrărilor de urgență a energiei electrice
Compania de stat a Slovaciei SEPS a notificat oficial Ucraina despre încetarea livrărilor de urgență a energiei electrice.

Despre aceasta informează serviciul de presă al CNE „Ucrenergo”, transmite eurointegration.com.ua.
Potrivit declarației, „Ucrenergo” a primit de la SEPS o scrisoare oficială privind încetarea unilaterală a Acordului de asistență reciprocă în caz de urgență.
Încetarea definitivă a condițiilor contractuale va avea loc începând cu luna mai a acestui an, au adăugat reprezentanții „Ucrenergo”.
„Motivele pentru care colegii au anulat acordul au rămas neexplicate din partea conducerii SEPS. Din partea sa, CNE „Ucrenergo” nu a admis niciodată încălcări ale condițiilor contractuale cu SEPS, acționând în spiritul bunei vecinătăți și al respectului față de normele legislației europene”, se menționează în declarație.
Totodată, în contextul posibilei influențe a acestei decizii asupra situației din sistemul energetic ucrainean, „Ucrenergo” a asigurat că nu vor exista schimbări pentru consumatorii ucraineni.
„Asistența de urgență din Slovacia a fost solicitată de CNE „Ucrenergo” destul de rar și în volume foarte limitate. Ultimul astfel de caz a fost înregistrat încă în ianuarie anul acesta”, au comunicat reprezentanții companiei.
Ei au adăugat că încetarea Acordului de asistență reciprocă în caz de urgență nu afectează în niciun fel schimburile comerciale. Importul de energie electrică din Slovacia în Ucraina a fost și este realizat fără nicio restricție, în conformitate cu rezultatele licitațiilor zilnice și pe termen lung pentru alocarea capacității de trecere interstatală.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


