Slovacia întrerupe furnizarea energiei electrice de urgență Ucrainei începând cu 23 februarie
Începâd cu 23 februarie, Slovacia întrerupe furnizarea energiei electrice de urgență Ucrainei. Despre aceasta a declarat premierul Slovaciei, Robert Fico.

„De astăzi, este în vigoare o regulă: dacă partea ucraineană solicită ajutor Slovaciei pentru stabilizarea rețelei energetice ucrainene, nu va primi un astfel de ajutor”, a spus el pe Facebook, relatează epravda.com.ua.
„Acesta este primul pas reciproc pe care guvernul slovac are dreptul să-l facă fără a încălca vreo regulă și obligație internațională”, a spus Fico.
„Dacă partea ucraineană continuă să dăuneze intereselor Slovaciei în furnizarea de materii prime strategice, guvernul slovac își va reconsidera, de asemenea, pozițiile constructive anterioare cu privire la aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și va pregăti măsuri suplimentare”, a mai spus Fico.
Este vorba despre reluarea aprovizionării cu petrol a Slovaciei prin conducta Drujba, după atacul rusesc asupra orașului Brody din 27 ianuarie 2026.
Fico a declarat că președintele ucrainean Vladimir Zelenski a oprit fluxul de gaze către Slovacia, „cauzând pagube de 500 de milioane de euro pe an”.
Menționăm că numai în ianuarie 2026 au fost necesare de două ori mai multe astfel de provizii de urgență pentru stabilizarea rețelei energetice ucrainene decât în tot anul 2025.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


