theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
15 August 2024, 17:52
10 131
Copiază linkul
Link copiat

Comitetul de Anchetă al Federației Ruse: Moartea lui Navalnîi nu are caracter criminal

Comitetul de Anchetă al Federației Ruse a decis să nu investigheze moartea politicului Aleksei Navalnîi, afirmând că decesul acestuia nu are caracter criminal.

Comitetul de Anchetă al Federației Ruse: Moartea lui Navalnîi nu are caracter criminal.
Comitetul de Anchetă al Federației Ruse: Moartea lui Navalnîi nu are caracter criminal.

Decizia a fost comunicată soției politicianului, Iulia Navalnîi, săptămâna trecută, la șase luni după moartea opozantului. În document se precizează că decesul lui Navalnîi a fost cauzat de o „boală combinată” și s-a produs din cauza unei aritmii, informează thebell.io.

În document este inclusă și cronologia evenimentelor: la ora 12:10, Navalnîi a fost scos la plimbare, iar la 14:17, ambulanța a constatat decesul. „Aleksei, simțindu-se suficient de bine pentru a ieși la o plimbare în minus 20 de grade, a murit practic instantaneu”, subliniază Iulia Navalnîi, menționând că „acest întreg tablou de boli” nu a fost diagnosticat în timpul controalelor obligatorii efectuate în niciuna dintre coloniile unde a fost încarcerat, inclusiv în colonia Harp, în care a fost transferat cu două luni înainte de moarte.

Iulia Navalnîi a adăugat că despre „tromboembolismul” menționat ca explicație pentru decesul politicianului nu se face nicio mențiune în raport. „Am prezentat acest diagnostic unor medici cunoscuți. Concluzia tuturor a fost aceeași: au efectuat autopsia și au examinat, dar nu au găsit nimic — nu era niciun tromb, nici semne de infarct sau accident vascular cerebral. Așa că au scris despre „aritmie””, a declarat aceasta.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat