Un chinez a obținut 2.600 de dolari de la firma la care a lucrat pentru apeluri video în afara programului
Un bărbat din Beijing a câștigat un proces împotriva firmei la care a lucrat, care îi cerea să facă cursuri online și să participe la videoconferințe în timpul liber, obținând despăgubiri de 2.600 de dolari.

Reclamantul, menționat în materialele dosarului sub numele de familie Wang, a lucrat ca inginer într-o companie din Beijing din iulie 2020 până în iunie 2023. După concediere, el a depus o plângere la un organ de arbitraj, solicitând plata a peste 11.000 de dolari pentru munca suplimentară. Totuși, arbitrajul nu i-a satisfăcut cererile, iar Wang s-a adresat instanței. Despre acest lucru scrie publicația South China Morning Post, transmite gazeta.ru
Potrivit mărturiei lui Wang, fosta sa conducere obliga în mod regulat angajații să participe la instruiri online în afara orelor de lucru, precum și la videoconferințe. În caz de neprezentare la astfel de evenimente, potrivit lui, angajaților li se propunea să facă o „donație voluntară” în valoare de 28 de dolari.
Pentru a-și susține afirmațiile, Wang a prezentat instanței capturi de ecran și corespondență cu colegii. Compania, la rândul ei, a susținut că participarea la asemenea întâlniri nu era obligatorie. Cu toate acestea, Tribunalul Popular din Beijing a dat câștig de cauză reclamantului. Instanța a ajuns la concluzia că sesiunile online aveau loc în afara orelor de lucru și aveau un caracter obligatoriu, ceea ce le face o formă de muncă suplimentară mascată. Participarea forțată, precum și amenințarea cu sancțiuni sub forma „donațiilor”, au confirmat caracterul constrângător al evenimentelor.
În cele din urmă, cererile bărbatului au fost satisfăcute parțial, iar instanța a decis ca fostul angajator să-i plătească 2.600 de dolari drept compensație.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


