theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
10 Iulie 2025, 17:07
16 991
Copiază linkul
Link copiat

Rubio, după întâlnirea cu Lavrov: Rusia a propus SUA o nouă abordare privind războiul

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, i-a prezentat „o abordare nouă și diferită” în ceea ce privește războiul ruso-ucrainean, în timpul întrevederii lor.

Rubio, după întâlnirea cu Lavrov: Rusia a propus SUA o nouă abordare privind războiul.
Rubio, după întâlnirea cu Lavrov: Rusia a propus SUA o nouă abordare privind războiul.

Declarația a fost făcută după o discuție în marja Summitului Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est, transmite eurointegration.com.ua, cu referire la sky.com.

Rubio a menționat că a avut „o conversație sinceră și importantă” cu Lavrov și a subliniat că Washingtonul are nevoie să vadă „o foaie de parcurs” clară privind modul în care războiul din Ucraina ar putea fi încheiat.

Potrivit oficialului american, Rusia a venit cu o propunere nouă în cadrul negocierilor de astăzi, 10 iulie, fără a preciza însă în ce constă aceasta.

„Nu aș numi-o o garanție a păcii, dar este un concept pe care îl voi prezenta astăzi președintelui”, a spus Rubio.

El a mai adăugat că președintele american, Donald Trump, este dezamăgit de faptul că partea rusă nu a arătat „mai multă flexibilitate” în ceea ce privește Ucraina.

„Înțelegem că astfel de lucruri necesită timp și răbdare, dar suntem dezamăgiți că nu s-a înregistrat un progres mai mare”, a conchis Rubio.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat