Rusoaica, care a zburat la Paris fără bilet, eliberată de instanța din New York
Rusoica Svetlana Dali, care anterior a pătruns ilegal într-un avion care zbura din New York spre Paris fără bilet și a fost întoarsă, a fost eliberată din sala de judecată din SUA.

I-a fost interzis să viziteze aeroporturile și să călătorească, scrie canalul de televiziune CNN, transmite snob.ru.
Judecătorul Joseph Marutollo a decis că Dali trebuie să predea documentele de călătorie, să respecte monitorizarea prin GPS, rămânând în zona în care a fost acuzată. Instanța a mai dispus ca aceasta să respecte un program de restricție a mișcărilor, să treacă prin examinări și să urmeze cursuri recomandate de tratament psihologic. În total, femeia trebuie să îndeplinească mai mult de 10 cerințe în cadrul procesului juridic.
Pe numele Svetlanei Dali a fost deschis un dosar pentru pătrunderea ilegală pe un avion. Cauțiunea nu a fost stabilită în cadrul procesului, deoarece femeia nu are rude în SUA.
Potrivit CNN, rusoaica a trecut prin toate punctele de control ale aeroportului din New York fără bilet, evitând intenționat angajații de securitate și ai companiei aeriene.
După întoarcerea în SUA, ea a fost arestată și ulterior trimisă în instanță.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


