Rusia a amenințat Armenia cu oprirea livrărilor de petrol și gaze din cauza apropierii acesteia de UE
Rusia a avertizat Armenia că ar putea suspenda sau denunța acordul privind livrările de gaze naturale, produse petroliere și diamante brute către republică, dacă țara va continua procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Ministrul Energiei al Federației Ruse, Serghei Țivilev, a declarat acest lucru într-o scrisoare trimisă pe 25 mai către Ministerul Administrației Teritoriale și Infrastructurii din Armenia, transmite meduza.io, citând kommersant.ru.
Rusia și Armenia au încheiat un acord în 2013. În cadrul acordului, Rusia a anulat pe termen nelimitat taxele de export pentru livrările către Armenia de produse petroliere, gaze și diamante.
Dacă acordul va fi rupt, Armenia va trebui să plătească Rusiei o compensație sau sumele neachitate vor fi recunoscute ca datorie de stat față de Federația Rusă.
Dacă acordul va fi denunțat, Armenia se poate afla într-o situație dificilă, deoarece țării îi va fi greu să înlocuiască livrările rusești, consideră analiștii. Armenia primește din Rusia 85% din totalul gazului livrat, cel puțin 62% din produsele petroliere, precum și 50% din toate diamantele importate.
În ultimii ani, Armenia se apropie activ de Uniunea Europeană. Astfel, Armenia speră că în decurs de doi ani va fi introdus regimul fără vize cu UE. Armenia a decis să coopereze mai mult cu Uniunea Europeană și SUA după ce Rusia a refuzat practic să susțină Erevanul în conflictul său cu Baku. În 2025, Parlamentul Armeniei a adoptat o lege privind începerea aderării țării la UE.
Moscova încearcă să influențeze Erevanul înaintea alegerilor parlamentare programate în Armenia pe 7 iunie. Astfel, susținătorii Kremlinului desfășoară o campanie împotriva actualului prim-ministru Nikol Pașinian. În plus, Rusia impune restricții comerciale împotriva Armeniei.