Serviciul de informații din Seul: Coreea de Nord a livrat Rusiei 12 milioane de obuze
Coreea de Nord continuă să furnizeze Rusiei obuze de artilerie.

Potrivit serviciului de informații militare din Coreea de Sud, până în prezent, Phenianul a trimis Moscovei aproximativ 28.000 de containere cu armament și muniții, relatează agenția Yonhap, citată de dw.com, în baza unui raport al Agenției de Informații a Apărării (DIA) sud-coreene.
Dacă se face conversia la obuze de calibrul 152 mm se estimează că numărul total de obuze livrate depășește 12 milioane, au declarat oficialii serviciilor de informații.
Anterior, publicația Washington Post relata că, între august 2023 și ianuarie 2024, Coreea de Nord ar fi putut trimite Rusiei aproximativ 1,6 milioane de obuze. Șeful serviciului de informații militare al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține că până la jumătate din munițiile de calibru mare folosite de Rusia în prezent ar proveni din Coreea de Nord.
Deși Rusia nu a confirmat oficial achiziția de muniție din Coreea de Nord, plângerile privind „criza de obuze” din armata rusă, frecvente la începutul războiului împotriva Ucrainei, au încetat.
În 2024, Rusia și Coreea de Nord au semnat un tratat de parteneriat care include o clauză privind asistența militară reciprocă. Potrivit informațiilor obținute de serviciile de informații din Coreea de Sud și Ucraina, soldați nord-coreeni au participat deja la lupte în regiunea Kursk din Rusia. În plus, Phenianul ar intenționa să trimită între 25.000 și 30.000 de militari suplimentari pentru a sprijini ofensiva Rusiei în Ucraina în lunile următoare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


