Putin: Măsurile de răspuns ale Rusiei la militarizarea Europei nu vor întârzia să apară
Măsurile de răspuns ale Rusiei la intensificarea militarizării Europei nu vor întârzia să apară. Despre acest lucru a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, la sesiunea plenară a Clubului Internațional de Discuții „Valdai” de la Soci.

Șeful statului a menționat că, în Germania, de exemplu, se discută despre necesitatea consolidării armatei până la nivelul celei mai puternice din UE. Potrivit lui, Moscova urmărește cu atenție aceste procese și nu le poate ignora, deoarece ele vizează direct securitatea națională a țării, scrie bfm.ru.
„Ascultăm cu atenție, vedem ce se are în vedere, nimeni nu are dubii că măsurile de răspuns ale Rusiei nu vor întârzia să apară”, a spus Putin.
În același timp, președintele Federației Ruse a numit „absurd” așa-numita „mantră” a politicienilor europeni despre un posibil război cu Rusia. El a subliniat că Moscova nu a inițiat niciodată o confruntare militară, deoarece aceasta este lipsită de sens și absurdă. Putin a îndemnat, de asemenea, să nu fie provocată Rusia, amintind că acest lucru se termină prost pentru provocatori.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


