Putin l-a numit pe Lavrov imperialist pentru puloverul său
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpul întâlnirii cu delegația SUA în format extins în Alaska, l-a numit în glumă pe ministrul de Externe, Serghei Lavrov, drept imperialist, pentru că acesta purta un pulover cu inscripția URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste).

Într-un astfel de pulover a apărut Lavrov la hotelul din Anchorage. Cadrele corespunzătoare au fost publicate pe canalul său de Telegram de jurnalistul Pavel Zarubin, transmite gazeta.ru.
În înregistrarea video sunt surprinse delegațiile în format „trei la trei” cu câteva minute înainte de începerea negocierilor. În imagini se vede cum secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, se adresează colegului său rus, Serghei Lavrov, spunând: „Îmi place cămașa dumneavoastră”, probabil referindu-se la puloverul cu inscripția „URSS”.
Ulterior, Lavrov s-a adresat președintelui Rusiei, explicând despre ce glumă este vorba și la ce se referă.
„Imperialist!”, a remarcat Putin cu un zâmbet.
Totodată, reprezentanții ambelor delegații au izbucnit în râs.
Anterior, postul britanic de televiziune Sky News a numit puloverul lui Lavrov „o referință interesantă, având în vedere cum a decurs Războiul Rece între SUA și Uniunea Sovietică comunistă în a doua jumătate a secolului XX”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.