O persoană a fost ucisă într-un atac cu drone în regiunea Saratov
O întreprindere industrială din regiunea Saratov a fost vizată de atacuri cu drone, informează autoritățile locale. Conform datelor din surse, este vorba despre rafinăria de petrol din Saratov.

În noaptea spre duminică, 10 august, regiunea Saratov a fost atacată cu drone fără pilot (UAV). Despre amenințarea loviturilor și operațiunile ulterioare ale apărării antiaeriene a anunțat guvernatorul regiunii, Roman Busargin, transmite dw.com.
Potrivit oficialului, în urma atacului „există pagube la o întreprindere industrială”. Busargin nu a oferit detalii, însă presa ucraineană, citând analiza unor imagini video presupus postate de localnici pe rețelele sociale, scrie că ținta atacului ar fi fost rafinăria de petrol din Saratov. În imagini se observă un incendiu vizibil la o clădire din periferia orașului.
Busargin a mai declarat că, în timpul respingerii atacului, o dronă s-a prăbușit în curtea unei case rezidențiale. „Locuitorii au fost evacuați, iar un punct temporar de adăpost a fost organizat într-o școală din apropiere”. În urma atacului a murit, conform datelor preliminare, o persoană, a informat guvernatorul regiunii.
Până la momentul publicării acestei știri, partea ucraineană nu a confirmat atacul cu drone asupra regiunii Saratov. Nici Ministerul Apărării al Rusiei nu a făcut declarații referitoare la acest incident.
Ucraina continuă atacurile asupra obiectivelor din adâncul teritoriului Rusiei
Cu o zi înainte, Serviciul de Securitate al Ucrainei a anunțat despre o lovitură reușită asupra unui depozit de drone Shahed din Tatarstan. Conform serviciului ucrainean, dronele sale au lovit o clădire a unui centru logistic din localitatea Kzîl-Iul, provocând un incendiu. Serviciul de Securitate al Ucrainei a menționat că distanța de la Ucraina până la punctul lovit este de circa 1.300 kilometri.
Canale de Telegram rusești și ucrainene au publicat imagini cu impactul dronei asupra depozitului și explozia care a urmat. Serviciul de presă al guvernatorului din Tatarstan, Rustam Minnihanov, a precizat că fragmentele a trei drone au fost găsite pe un șantier din raionul Tukaievski, fără persoane rănite. În acest raion se află și localitatea Kzîl-Iul.
La sfârșitul lunii iulie, guvernatorul regiunii Pensa, Oleg Melnicenko, a anunțat despre o lovitură cu drone asupra unei întreprinderi industriale nedezvăluite. Partea ucraineană a precizat că ținta a fost „Fabrica de radio”, care deservește complexul militar-industrial rus, specializată în producerea sistemelor de control pentru trupe și arme, ale cărei produse sunt folosite de Rusia în războiul contra Ucrainei.
Atacuri cu drone asupra regiunilor Rusiei și Crimeei anexate
Între timp, Ministerul Apărării al Rusiei a anunțat în dimineața zilei de 10 august prin Telegram că în noaptea precedentă apărările antiaeriene au distrus și interceptat 121 de drone ucrainene deasupra teritoriului Rusiei și Crimeei anexate.
Potrivit informațiilor, cea mai amplă apărare a fost în regiunea Krasnodar, unde au fost neutralizate 29 de drone. Alte 15 drone au fost doborâte deasupra Crimeei, 13 deasupra regiunii Briansk, 12 în regiunea Belgorod, nouă în regiunea Voronej, opt în regiunea Saratov. Totodată, opt drone au fost doborâte sau interceptate în regiunea Stavropol, șapte în cea de Kaluga, șase în Tula, cinci în Rostov, patru în Reazan, câte una în regiunile Smolensk, Orel și Tver. Alte două drone au fost doborâte deasupra apelor Mării Azov.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.