Președintele Lituaniei a acceptat demisia Guvernului
Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, a acceptat demisia Guvernului, condus de Gintautas Paluckas. El a însărcinat același cabinet de miniștri, condus de ministrul Finanțelor, Rimantas Šadžius, să îndeplinească temporar atribuțiile Guvernului.

„Președintele a semnat un decret privind demisia Guvernului și numirea unui cabinet interimar”, a anunțat consilierul prezidențial Tomas Beržinskas, relatează report.az.
Așa cum s-a anunțat anterior, Paluckas a decis să demisioneze după ce autoritățile de aplicare a legii au inițiat două anchete preliminare legate de afacerile sale, precum și pe fondul criticilor tot mai intense la adresa sa. Constituția Lituaniei prevede că demisia premierului implică și demisia întregului cabinet de miniștri.
În termen de cel mult 15 zile, șeful statului urmează să înainteze Seimului candidatura pentru funcția de nou prim-ministru. Noul premier va fi propus tot de social-democrați, care dețin cea mai mare fracțiune în Parlament. Decizia privind candidatul pentru funcția de premier va fi luată în cadrul ședinței prezidiului partidului, pe 6 august.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


