Reprezentanții SUA și ai Rusiei au purtat negocieri la Abu Dhabi
Secretarul Armatei SUA, Daniel Driscoll, se află în capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai Rusiei pentru a discuta despre acordul de pace.

Informația a fost transmisă de CBS News, citând doi oficiali americani și două surse diplomatice, potrivit meduza.io.
Potrivit uneia dintre sursele postului de televiziune, Driscoll s-a întâlnit cu delegația rusă în seara zilei de 24 noiembrie, iar o nouă rundă de negocieri este programată pentru 25 noiembrie.
„Are planificată o nouă întâlnire cu ei (reprezentanții Rusiei) în cursul zilei de 25 noiembrie, pentru a discuta procesul de pace și pentru a avansa rapid negocierile”, a declarat oficialul american.
Componența delegației ruse nu este cunoscută. Nu au fost oferite detalii și despre cine face parte din delegația americană.
Informația CBS este confirmată și de surse Financial Times. Totodată, potrivit FT, Driscoll urmează să se întâlnească la Abu Dhabi și cu șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, Kirilo Budanov. Nu se știe dacă a avut loc o întâlnire trilaterală între reprezentanții Moscovei, Kievului și Washingtonului.
Purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a declarat pe 24 noiembrie că în această săptămână nu sunt programate negocieri între SUA și Rusia, dar Moscova rămâne deschisă acestora.
Pe 23 noiembrie, la Geneva au avut loc negocieri între SUA, Ucraina și state europene privind planul de pace al lui Donald Trump. Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat că întâlnirea a fost „cea mai productivă de până acum” dintre eforturile lui Trump de a opri războiul. Șeful delegației ucrainene, Andrei Ermak, a descris dialogul ca fiind „foarte productiv”. Conform FT, după aceste negocieri, planul de pace al lui Trump, inițial format din 28 de puncte, a fost redus la 19.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


