Portugalia investește până la 400 de milioane de euro în sectorul energetic
Guvernul Portugaliei implementează un Plan de consolidare a securității sistemului energetic național. Documentul a fost elaborat după o pană masivă de curent care a avut loc în aprilie anul acesta.

Executivul intenționează să investească până la 400 de milioane de euro în modernizarea rețelei energetice, extinderea numărului de centrale electrice și protejarea infrastructurii critice, transmite euronews.com.
Autoritățile au decis aceste măsuri după întreruperea majoră a energiei electrice care a afectat cea mai mare parte a Peninsulei Iberice în aprilie. Potrivit ministrei Mediului și Energiei, Maria da Graca Carvalho, investițiile se vor realiza în următorii trei ani.
„Putem și trebuie să învățăm din astfel de evenimente. Nu putem garanta că nu se vor mai repeta, dar putem asigura că vom fi mai bine pregătiți, vom gestiona mai eficient criza și vom reduce la minimum consecințele”, a declarat ministra în cadrul unei conferințe de presă la Lisabona.
Obiectivul principal al planului este reducerea dependenței de rețeaua electrică spaniolă, afectată frecvent de suprasarcini. De asemenea este analizată posibilitatea realizării unei conexiuni energetice cu Marocul pentru diversificarea surselor de aprovizionare.
Carvalho a menționat că impactul acestui plan asupra contribuabililor va fi „rezidual”:
„Pentru fiecare 25 de euro achitați pe factura de electricitate, contribuția la plan va fi de doar un eurocent, adică 0,04%. Este o sumă infimă, dacă o considerăm ca pe o poliță de asigurare pentru rețeaua noastră energetică”, a spus ministra.
Printre măsurile cheie se numără lansarea unei licitații pentru baterii de stocare cu o capacitate de cel puțin 750 MVA până în 2026, precum și inițierea unor apeluri de proiecte finanțate din fonduri europene, în valoare de 25 de milioane de euro, pentru sporirea capacității de reacție a infrastructurilor critice.
Vor fi implementate proiecte pilot cu baterii și panouri fotovoltaice în spitale sau companii care gestionează rețele de apă și canalizare.
„Avem o nouă paradigmă a producției de energie. În trecut existau centrale mari, pe cărbune sau hidro. Acum avem proiecte descentralizate, cu panouri solare. Avem nevoie de o rețea capabilă să funcționeze cu acest nou model”, a subliniat Maria da Graca Carvalho.
Raportul final privind cauzele întreruperii masive de curent este așteptat până la sfârșitul lunii octombrie.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


