O rețea de trafic de bebeluși, descoperită de poliția din Indonezia: Prețul începe de la 670 de dolari
Poliția din Indonezia a destructurat un sindicat internațional de trafic de copii, despre care autoritățile cred că a vândut cel puțin 25 de bebeluși către cumpărători din Singapore, începând cu anul 2023.

Poliția din Indonezia a destructurat un sindicat internațional de trafic de copii, despre care autoritățile cred că a vândut, începând din 2023, cel puțin 25 de bebeluși cumpărătorilor din Singapore, informează bbc.com.
Săptămâna aceasta, autoritățile din Indonezia au făcut 13 arestări în orașele Pontianak și Tangerang, într-un caz legat de un sindicat criminal care pregătea vânzarea a șase bebeluși de un an.
„Acești copii au fost ținuți în Pontianak, unde li s-au eliberat documente de imigrare înainte de a fi trimiși în Singapore”, a declarat pentru BBC directorul departamentului de investigații penale al poliției din Java de Vest, Surawan.
Poliția consideră că metoda de lucru a sindicatului consta în selectarea părinților sau viitoarelor mame care pretindeau că nu doresc să-și crească copiii. În unele cazuri, contactul inițial era stabilit prin Facebook, după care se trecea la comunicarea pe canale mai private, precum WhatsApp.
„Unii dintre bebeluși erau chiar „rezervați” încă din burtica mamei”, a spus Surawan. „După naștere, mamelor li se rambursa costul nașterii, li se plătea o sumă de bani, apoi nou-născutul era luat”.
Potrivit poliției, în gruparea infracțională erau recrutorii care găseau bebeluși pentru vânzare, îngrijitorii care îi creșteau, precum și cei care falsificau documentele.
După ce erau luați de la mame, bebelușii erau dați în grijă pentru două-trei luni, apoi erau trimiși la Jakarta și ulterior la Pontianak, unde li se eliberau certificate de naștere, pașapoarte și alte documente, a declarat poliția.
Prețul unui bebeluș varia între 11 și 16 milioane de rupii indoneziene (aproximativ 670–980 de dolari).
Unii dintre arestați au recunoscut că sindicatul a vândut cel puțin 12 băieți și 13 fete, atât în Indonezia, cât și în străinătate. Majoritatea copiilor proveneau din provincia Java de Vest.
Poliția din Indonezia a declarat joi că prioritatea lor este acum identificarea persoanelor care au adoptat ilegal copiii în Singapore.
„Vom verifica datele despre bebelușii exportați pentru a ști exact cine au fost, cine i-a însoțit, când au părăsit Indonezia și cine sunt adoptatorii lor”, a spus Surawan jurnaliștilor.
El a adăugat că majoritatea informațiilor adunate de poliție indică faptul că acestor bebeluși li s-a schimbat cetățenia și că autoritățile caută în continuare pașapoartele lor.
Anterior, Surawan a spus pentru serviciul BBC din Indonezia că bebelușii erau dați de părinți de comun acord cu traficanții și că, conform informațiilor disponibile, niciun copil nu a fost răpit. Părinții care au reclamat răpiri au făcut acest lucru deoarece intermediarii nu le-au plătit, a explicat el.
Există suspiciuni că unii părinți au fost de acord să-și vândă copiii din cauza dificultăților financiare, iar aceștia ar putea fi acuzați penal.
„Dacă se dovedește că părinții au avut un acord cu infractorii, pot fi acuzați de infracțiuni legate de traficul de persoane și abuz asupra copiilor”, a declarat Surawan.
Poliția din Indonezia a cerut ajutor Interpolului și poliției din Singapore pentru arestarea membrilor sindicatului aflați în continuare în străinătate, precum și a cumpărătorilor.
„Vom introduce aceste persoane pe lista celor căutați”, a explicat Surawan. „De asemenea, vom solicita emiterea unui «avertisment roșu» pentru arestarea lor.”
Potrivit lui Ai Rahmayanti, din Comisia pentru Protecția Copilului din Indonezia (KPAI), victimele sindicatului sunt în general femei aflate în situații disperate.
„De exemplu, femei însărcinate ca urmare a violenței sexuale, sarcini nedorite sau abandonate de soți”, a spus ea pentru serviciul BBC din Indonezia.
Avorturile sunt interzise în Indonezia, cu excepția unor cazuri speciale, cum ar fi urgențe medicale sau sarcini rezultate din viol.
Potrivit lui Ai Rahmayanti, sindicatele care se ocupă de traficul de copii acționează adesea sub masca unor clinici, orfelinate sau adăposturi sociale care aparent ajută femeile și copiii vulnerabili.
„Aceste clinici sau adăposturi folosesc inițial expresii pline de compasiune, precum «poți naște și lua copilul acasă». Dar în realitate, ele oferă bani și transferă ilegal custodia copilului”, a explicat ea.
Deși nu există date oficiale privind numărul bebelușilor vânduți în Indonezia, KPAI arată o creștere a cazurilor de trafic și răpire de copii în ultimii ani.
În 2020, KPAI a înregistrat 11 cazuri de adopții ilegale, iar în 2023 – 59 de cazuri de trafic și răpire sub masca adopțiilor.
Unul dintre ultimele cazuri relatate de reprezentantul KPAI a avut loc în 2024, când bebelușii au fost descoperiți în timpul procesului de vânzare în locuri precum Depok, Java de Vest și Bali.
Conform comisarului KPAI, bebelușii erau vânduți la prețuri diferite.
„În Java, prețul era între 11 și 15 milioane de rupii (670 – 920 de dolari), iar în Bali între 20 și 26 milioane de rupii (1.230 – 1.600 de dolari)”, a explicat ea. „Prețul depindea și de mai mulți factori, unul dintre ei fiind aspectul copilului”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


