Polonia a restricționat zborurile la granița cu Belarus și Ucraina timp de trei luni
Autoritățile poloneze au restricționat zborurile în estul țării, la granița cu Belarus și Ucraina, începând cu 10 septembrie.

Restricțiile vor fi în vigoare până pe 9 decembrie 2025, a anunțat Agenția poloneză de servicii de aeronavigație, transmite meduza.io.
În zona în care au fost introduse restricțiile, zborurile dronelor civile sunt interzise permanent. Pe timpul nopții, în zonă pot zbura doar avioanele militare, iar ziua aeronavele care au notificat autoritățile poloneze despre zbor.
De asemenea, în zonă pot zbura aeronave care oferă ajutor de urgență, inclusiv în caz de dezastre naturale și situații de urgență.
Restricțiile de zbor au fost impuse la cererea comandamentului operativ al Forțelor armate poloneze „în scopul asigurării securității naționale”, a informat agenția de servicii de aeronavigație.
Polonia a introdus restricțiile după ce aproximativ 20 de drone rusești au intrat pe teritoriul țării în noaptea de 10 septembrie. Pentru a respinge amenințarea, au fost ridicate în aer avioane de vânătoare ale Poloniei și Olandei. Unele drone au fost doborâte, altele au căzut pe teritoriul Poloniei. După incident, Varșovia a cerut oficial aliaților din NATO să furnizeze sisteme suplimentare de apărare antiaeriană și tehnologii pentru combaterea dronelor.
Polonia intenționează să închidă complet granița cu Belarus în noaptea de 12 septembrie, din cauza exercițiilor militare ruso-belaruse „Zapad-2025”, care se vor desfășura între 12 și 16 septembrie pe teritoriul Belarusului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


