Pezeshkian: 14 milioane de iranieni sunt gata să moară pentru țară după amenințările lui Trump
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat că peste 14 milioane de iranieni s-au înscris ca voluntari, gata să își sacrifice viața pentru țară.

„Peste 14 milioane de iranieni mândri au anunțat până acum că sunt gata să-și sacrifice viața pentru apărarea Iranului. Și eu am fost, sunt și voi fi gata să-mi dau viața pentru Iran”, a scris el, transmite theins.ru.
Declarația președintelui a urmat apelului vice-ministrului Sportului și Tineretului, Alireza Rahimi. Acesta a îndemnat tinerii, sportivii, artiștii, studenții și profesorii să formeze lanțuri umane în fața centralelor electrice din întreaga țară – ca semn că loviturile asupra infrastructurii civile sunt crime de război. Întâlnirea era planificată pentru ora 14:00, ora locală.
Motivul acestor măsuri au fost amenințările lui Trump, pe care le-a început să le publice în duminica Paștelui. Într-o postare pe Truth Social, el a scris că fără un acord, marți va fi „ziua centralelor electrice și a podurilor” în Iran, amenințând că va distruge infrastructura energetică și de transport a țării, și a încheiat mesajul cu expresia „slavă lui Allah”. Marți dimineața, cu aproximativ 12 ore înainte de expirarea termenului limită la ora 20:00, ora Washingtonului, președintele SUA a publicat un nou mesaj.
„O întreagă civilizație va muri în această noapte, pentru a nu renaște niciodată. Nu vreau să se întâmple asta, dar probabil așa va fi”, a scris Trump, fără a exclude posibilitatea ca în ultimul moment să se întâmple „ceva revoluționar de frumos”.
Negocierile dintre Washington și Teheran au ajuns în pragul eșecului: oficialii americani au informat mediatorii că diferențele dintre poziții sunt prea mari pentru a fi depășite înainte de expirarea termenului ultimatumului, scria The Wall Street Journal. Iranul a prezentat condiții contrare în zece puncte, inclusiv garanții pentru încetarea loviturilor, ridicarea sancțiunilor și compensarea pagubelor. Singurul canal de comunicare dintre părți a rămas Pakistanul.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.