Peskov: Putin este de acord cu necesitatea continuării negocierilor cu Ucraina
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, susține poziția conform căreia contactele directe cu Ucraina trebuie menținute, în ciuda provocărilor.

Despre acest lucru a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, transmite kommersant.ru.
„Știți că la ședința de ieri ministrul nostru de Externe și-a exprimat opinia că, în ciuda situației, este necesar să se continue contactele la nivel de lucru. Și această opinie a fost susținută de șeful statului”, a spus reprezentantul Kremlinului jurnaliștilor.
La ședința cu Vladimir Putin din 4 iunie, ministrul de Externe Serghei Lavrov a afirmat că negocierile directe cu Ucraina sunt importante și utile, fiind întotdeauna mai bine să existe un canal de comunicare, mai ales că acesta deja dă rezultate. El a subliniat că, înainte de cea de-a doua rundă de negocieri de la Istanbul, a considerat necesar să nu cedeze provocărilor din partea forțelor armate ucrainene.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


