Droguri în valoare de 20 de milioane de euro, descoperite într-un magazin de legume din Germania
Poliția din orașul Landsberg, în estul Germaniei, a confiscat sute de kilograme de droguri de tip captagon dintr-un magazin care vinde verdeață și legume.

Valoarea capturii este estimată la peste 20 de milioane de euro. „Este, probabil, una dintre cele mai mari capturi de acest tip de substanță înregistrate în Germania”, se arată în comunicatul poliției și procuraturii, citat de dpa și dw.com.
Investigația a arătat că drogurile erau ascunse în paleți cu culturi oleaginoase livrați la magazinul de legume. Pe 12 iulie, poliția a confiscat peste 20 de paleți suspecți. Patru dintre aceștia au fost deja analizați, iar în interiorul lor au fost descoperite aproximativ 300 de kilograme de captagon sub formă de circa 1,7 milioane de comprimate.
Ancheta penală vizează mai mulți suspecți care, potrivit autorităților, se află în afara Germaniei. Țara în care aceștia se află nu a fost specificată.
Captagonul este un drog cu potențial ridicat de dependență, al cărui ingredient activ a fost inițial metamfetamina. Este răspândit în mai multe țări din Orientul Mijlociu, unde se află și principalele centre de producție.
![]()
![]()
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


