Clasamentul celor mai sigure țări din lume pentru anul 2026, făcut public
În fiecare an, analiștii evaluează țările în funcție de nivelul de siguranță și întocmesc clasamentul celor mai sigure țări din lume, Global Peace Index.

În raportul pentru 2026 a fost analizată 99,7% din populația planetei, acoperind 163 de țări. Experții au evaluat starea păcii în trei domenii: nivelul de securitate socială și protecție, amploarea conflictelor interne și internaționale în curs și gradul de militarizare, transmite nv.ua.
„Indicele global al păcii (GPI) pentru 2026 arată că lumea se confruntă cu consecințele economice ale unui număr record de conflicte, care devin tot mai interconectate și mai dificile de rezolvat”, au menționat reprezentanții Institutului pentru Economie și Pace.
De asemenea, experții au subliniat că pacea globală se află la cel mai scăzut nivel de la crearea Indexului, în timp ce condițiile premergătoare conflictelor sunt cele mai grave de la cel de-al Doilea Război Mondial. Rezultatele studiului au arătat, de asemenea, că în ultimul an, în 99 de țări s-a înregistrat o deteriorare a păcii, cel mai ridicat nivel de la înființarea Indicele acum 20 de ani.
În același timp, îmbunătățiri generale în cele trei domenii au fost înregistrate doar în 62 de țări.
Printre cele mai sigure țări din lume se numără: Islanda, Noua Zeelandă, Elveția, Austria și Singapore. Islanda ocupă primul loc în clasament de 19 ani consecutivi. Potrivit experților, acest lucru se datorează lipsei unei armate regulate, nivelului scăzut al criminalității și încrederii ridicate în societate.
Republica Moldova a ocupat locul 50 în clasament.


