ONU și Crucea Roșie au cerut limitarea sistemelor autonome de armament
ONU și Crucea Roșie au avertizat că lumea este periculos de aproape de apariția „roboților-ucigași”, capabili să aleagă singuri țintele.

Acest avertisment urmează apelului lansat în 2023 de secretarul general al ONU, António Guterres, și de președinta Comitetului Internațional al Crucii Roșii, Mirjana Spoljaric-Egger, care au îndemnat statele să stabilească până în acest an interdicții și restricții concrete privind această tehnologie în rapidă dezvoltare, transmite euronews.com.
"Astăzi reiterăm acest apel, subliniind relevanța sa deosebită", au declarat aceștia într-un comunicat comun, adăugând că, deși "îngrijorările noastre fundamentale rămân aceleași... riscurile au crescut".
"Suntem acum periculos de aproape de a depăși o "linie roșie" morală: trecerea la o situație în care mașinile aleg în mod independent oameni ca ținte pentru atac", au avertizat ei.
Prin sisteme de arme letale autonome se înțeleg, de regulă, sisteme capabile să selecteze independent ținte și să utilizeze forța fără intervenția omului.
Până în prezent, nu a fost înregistrat niciun caz confirmat de utilizare a armelor complet autonome.
Totuși, pe fondul tensiunilor globale în creștere și al conflictelor continue din Orientul Mijlociu și Ucraina, unde dronele au devenit un element-cheie al câmpului de luptă, temerile că acest lucru s-ar putea întâmpla în curând nu fac decât să se intensifice.
În prezent, nu există un tratat separat privind sistemele autonome de armament și armele bazate pe inteligență artificială.
"Sistemele autonome de armament nu reprezintă un viitor îndepărtat: cursa pentru o autonomie tot mai mare a armelor prinde deja avânt", au declarat Guterres și Spoljaric.
"Generațiile viitoare vor întreba dacă liderii au acționat cât timp mai exista posibilitatea de a stabili restricții înainte ca aceste arme să înceapă să se răspândească necontrolat".
Ei au subliniat că oamenii de știință și inginerii implicați în dezvoltarea unor astfel de sisteme au tras ei înșiși semnale de alarmă în multe cazuri.
"Atunci când creatorii acestor tehnologii cer restricții, statele nu își pot permite să rămână pasive", au spus ei.
Deja de zece ani au loc discuții privind un posibil viitor tratat care va reglementa utilizarea armelor autonome.
După trei ani de consultări, statele trebuie să decidă în noiembrie dacă vor începe negocieri depline privind un astfel de tratat.
Conducătorii ONU și ai Crucii Roșii au cerut "curaj politic", declarând: "Incapacitatea de a acționa rapid și hotărât va costa vieți omenești".
Este necesară elaborarea urgentă a unor reguli clare, au subliniat ei, insistând că "inovațiile trebuie să servească umanitatea, nu să o pună în pericol".