Frații Tate, acuzați de trafic de persoane, au părăsit România cu un avion privat
Andrew și Tristan Tate, acuzați de trafic de persoane și viol în România, au părăsit țara în această dimineață, 27 februarie.

Acest lucru a fost comunicat de BBC, citând surse de la București, că frații Tate ar fi plecat probabil cu un avion privat în Statele Unite. Presa locală scrie că aceștia ar fi ajuns în Florida, transmite radiomoldova.md.
Într-un comunicat al Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Terorismului din România se precizează că frații se află sub supravegherea procurorilor, le este permis să părăsească țara, dar trebuie să se întoarcă pentru ședințele de judecată. Potrivit publicației Antena 3 CNN, procurorii le-au acordat fraților Tate permisiunea de a călători în SUA săptămâna trecută.
Ziarul Financial Times scria anterior că Washingtonul încearcă să intervină în cazul fraților Tate. Premierul României, Marcel Ciolacu, și ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, au negat că ar exista presiuni din partea SUA.
Andrew și Tristan Tate au fost arestați în România în decembrie 2022. Sunt acuzați de comiterea mai multor infracțiuni, inclusiv trafic de persoane și corupere de minori. Aceștia neagă toate acuzațiile. Patru presupuse victime ale abuzurilor comise de Andrew Tate au cerut anterior Statelor Unite să nu interfereze în ancheta din România. Frații Tate sunt și sub investigație în Marea Britanie, fiind acuzați de violență sexuală și evaziune fiscală.
Frații Tate sunt cetățeni ai SUA și ai Marii Britanii. În timpul campaniei electorale din SUA, aceștia l-au susținut pe Donald Trump și sunt cunoscuți pentru afirmațiile lor misogine.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


