Avocat rus, despre incidentul cu avionul lui Zelenski la Chișinău: Încearcă să se prezinte drept erou
Avocatul rus Ilia Novikov, într-un interviu acordat lui Iuri Dudi, a comentat incidentul cu avionul lui Vladimir Zelenski, care s-a produs în timpul decolării acestuia din Chișinău.

„Zelenski se străduiește foarte mult și nu ezită să se eroizeze. Ultima poveste este cea despre avionul din Moldova. A zburat în Norvegia la înmormântarea regelui Harald și i-a spus premierului Norvegiei, iar premierul l-a citat, nu știu dacă Zelenski a intenționat ca această informație să fie transmisă mai departe, dar premierul a decis că se poate spune public despre asta, că avionul președintelui Zelenski a fost cât pe ce să fie doborât de o rachetă când decola din Chișinău. Dar nu, racheta era departe. A zburat vreun proiectil rusesc undeva departe de președintele Ucrainei, însă președintele Ucrainei consideră posibil să spună că era o vânătoare împotriva lui", a declarat Novikov.
Referindu-se la posibile tentative de eliminare a lui Zelenski, Novikov a menționat că pe durata războiului nu au existat cazuri confirmate public care să indice fără echivoc o astfel de tentativă din partea Rusiei.
„Și, apropo, faptul că nu au existat atentate vizibile asupra lui Zelenski, puteau exista oricâte atentate eșuate, vă rog. Dar unele care să lase urme, astfel încât să fie clar că „da, rușii au încercat să-l omoare pe Vladimir Zelenski și nu le-a reușit", așa ceva nu a existat pe parcursul întregului război. Pentru că Putin înțelege. Se pot spune multe lucruri diferite despre el, dar nu este un idiot complet. Este un maniac, fără îndoială, dar este un maniac care știe ce face. El înțelege că, din anumite motive, uciderea lui Zelenski nu intră în calculele sale", consideră avocatul.
Ilia Novikov este un avocat originar din Moscova și fost participant la emisiunea televizată „Ce? Unde? Când?”. Până la războiul din Ucraina, el era cunoscut în Rusia ca avocat în dosare politice de rezonanță, în special a apărat-o pe Nadia Savcenko. Din 2019, a reprezentat interesele lui Petro Poroșenko.
După începutul războiului din Ucraina, Novikov a rămas la Kiev. Ulterior, în Rusia, a fost declarat „agent străin”, privat de statutul de avocat, dat în căutare și au fost deschise dosare penale împotriva sa. În 2024, el a fost inclus pe lista rusă a „teroriștilor și extremiștilor”. În 2024, Novikov a obținut cetățenia Ucrainei.


