Președintele Poloniei: Vizita lui Zelenski la Varșovia este o veste proastă pentru Rusia
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat că vizita omologului său ucrainean, Vladimir Zelenski, a fost o veste bună pentru Varșovia și Kiev și una proastă pentru Moscova.

El a spus acest lucru în timpul unei conferințe de presă comune cu Vladimir Zelenski la Varșovia, vineri, relatează eurointegration.com.ua.
Nawrocki a reamintit că Zelenski a sosit la Varșovia la invitația sa.
„Vizita lui Vladimir Zelenski la Varșovia este o informație bună pentru Polonia, pentru Varșovia și Kiev și pentru întreaga noastră regiune, dar o veste proastă pentru Federația Rusă, deoarece servește drept dovadă că, în chestiuni strategice și de securitate, Polonia, Ucraina și țările din regiune sunt împreună”, a declarat Nawrocki.
El a afirmat că împărtășește cu Zelenski o viziune comună asupra Rusiei ca stat post-sovietic neoimperial, care amenință Europa.
Cancelaria președintelui Poloniei a informat anterior că discuția dintre președinți „va viza aspecte de securitate, precum și chestiuni istorice și economice”.
Aceasta este prima întâlnire oficială a liderilor celor două state de la preluarea funcției de către Karol Nawrocki, la 6 august anul acesta. Ea are loc după ce, în Polonia, s-a insistat în repetate rânduri că anume Vladimir Zelenski trebuie să vină la Varșovia.
Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a sugerat că ar putea întârzia la summitul liderilor UE și ar putea ajunge mai târziu la întâlnirea cu președintele Ucrainei de vineri, la Varșovia.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


