Moștenitoarea unei dinastii de milionari greci, găsită moartă în pat
Influenta familie greacă Lemos intenționează să dea în judecată sistemul de sănătate britanic pentru moartea Marissei Laimou, moștenitoare de 30 de ani. Tânăra a decedat pe 11 septembrie la Londra, după ce ar fi fost înțepată de o insectă.

Marissa Laimou a fost găsită fără viață în reședința familiei din cartierul de lux Knightsbridge. Femeia, cunoscută și sub numele de familie Lemos, reușise anterior să învingă cancerul mamar și o boală rară a sângelui, scrie focus.ua cu referire la dailymail.co.uk.
Cu câteva zile înainte de tragedie, Marissa solicitase ajutor medical în două spitale de prestigiu din Londra, însă medicii au decis să o externeze.
„Este o neglijență sută la sută. Marissa a murit din cauza lor. Ar fi putut să o țină sub supraveghere, să-i administreze antibiotice și viața i-ar fi fost salvată”, a declarat un membru al familiei, confirmând intenția de a acționa în instanță.
Pe 9 septembrie, starea ei s-a agravat: amețeli, mâncărimi, febră mare și alte simptome de infecție. Ambulanța a constatat o temperatură de 39°C, dar tânăra a ales să rămână acasă.
A doua zi dimineață, Marissa s-a prezentat singură la clinica Leaders in Oncology Care de pe Harley Street, unde fusese tratată anterior pentru cancer. Analizele de sânge și perfuzia cu antibiotice nu au fost suficiente, iar medicii au chemat ambulanța care a dus-o la University College London Hospital.
Acolo, evaluarea a fost făcută de asistente medicale, nu de medici. Ele au concluzionat că nu este nevoie de spitalizare și au externat-o la ora 18:30 cu antibiotice, deși starea ei continua să fie gravă.
„Nimeni nu mă verifică, nimeni nu vine, nu știu unde sunt, amețesc, mă simt rău”, i-a scris ea unei prietene din spital.
În acea noapte, Marissa s-a culcat și nu s-a mai trezit.
Familia susține că a văzut diagnosticul oficial, „efect toxic al veninului” în urma unei înțepături de animal sau insectă.
„Niciun medic nu a consultat-o. Doar asistentele au văzut-o, i-au făcut analizele și au transmis rezultatele unui doctor, care a decis externarea. Mama Marissei, Bessy, este convinsă că fiica ei a murit din cauza lor. Nu trebuiau să o lase să plece”, a declarat un apropiat al familiei.
![]()
![]()
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


