Trump a fost dat în judecată din cauza accesului contra cost la postările sale
Publicația The Intercept și organizația non-profit Freedom of the Press Foundation au depus o plângere în instanță împotriva președintelui SUA, Donald Trump.

Ei cer să fie blocat serviciul contra cost Truth API, care oferă acces timpuriu la publicațiile lui Trump pe rețeaua socială Truth Social, transmite meduza.io cu trimitere la cnbc.com.
În acțiune se spune că Trump percepe 100 de mii de dolari pe lună pentru accesul preliminar la postările sale, precum și la publicațiile Casei Albe, ale vicepreședintelui JD Vance, ale directorului FBI, Kash Patel, și ale altor reprezentanți ai administrației.
Totodată, postările lui Trump și ale oficialilor din administrația sa influențează adesea piețele financiare, deoarece țin de politica de stat, de acțiuni militare și de alte decizii.
Potrivit reclamanților, un astfel de mecanism pare corupt și „contravine Constituției”. „Președintele obține un avantaj financiar oferind informații de stat care influențează piața celor care sunt dispuși și în măsură să plătească pentru compania sa personală”, afirmă ei.
În luna iulie, Trump Media & Technology Group (TMTG, fondată de Trump și care îi administrează rețeaua socială Truth Social) a anunțat că lansează serviciul Truth API, care, contra cost, oferă marilor companii comerciale acces la publicațiile lui Trump pe rețeaua socială Truth Social mai devreme decât acestea devin disponibile publicului. Directorul general al TMTG, Kevin McGhern, a declarat că Truth API are deja peste 10 abonați care plătesc pentru abonament la postările lui Trump de la 60 la 100 de mii de dolari.


