Monarhul Luxemburgului va abdica pe 3 octombrie
Marele Duce de Luxemburg, Henri, va abdica în favoarea fiului său cel mare, Guillaume, vineri, 3 octombrie, după 25 de ani petrecuți în funcția de șef al statului.

Marele Duce Henri a avut predominant un rol ceremonial împreună cu soția sa, Marea Ducesă Maria Teresa, transmite „Европейская правда” cu referire la АР.
Henri, în vârstă de 70 de ani, a fost educat în Franța, Elveția și la Academia Militară Sandhurst din Marea Britanie. Fiul său, Guillaume, în vârstă de 43 de ani, a urmat un traseu similar – studii la Londra, Elveția, Franța și tot la Sandhurst, după care a lucrat în companii din Belgia, Germania și Spania.
Guillaume este căsătorit cu contesa Stephanie de Lannoy, originară din Belgia. Cei doi au doi fii, în vârstă de cinci și doi ani.
După abdicarea tatălui său, în cadrul unei ceremonii la Marele Palat Ducal, Guillaume va urca pe tron și va depune jurământul de fidelitate față de Constituția Luxemburgului în fața celor 60 de deputați aleși ai Camerei Deputaților.
Ulterior, Guillaume va efectua un tur prin mica țară, pe care îl va încheia cu o slujbă de duminică.
Luxemburg, una dintre cele mai mici țări din Uniunea Europeană și, totodată, cea mai bogată din punct de vedere al venitului pe cap de locuitor, este un centru financiar important, găzduind instituții-cheie ale UE – Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Banca Europeană de Investiții.
Guillaume va deveni al șaptelea Mare Duce al Luxemburgului din 1890, de la înființarea monarhiei moderne. Politica dinastică complexă, împreună cu pierderea unor teritorii semnificative de-a lungul secolelor, a făcut ca Luxemburgul să nu fie un regat. Este ultimul mare ducat existent în lume.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


