theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
3 Octombrie 2025, 16:45
4 941
Copiază linkul
Link copiat

Ministrul Energiei din România: Plătim unul dintre cele mai mari preţuri la energie din lume

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că România plăteşte unul dintre cele mai mari preţuri la energie din lume, iar ţinta sa este una foarte clară, şi anume capacităţi de stocare, baterii, investiţii în producţie de energie electrică în bandă, gaz, hidro şi nuclear.

Ministrul Energiei din România: Plătim unul dintre cele mai mari preţuri la energie din lume.
Ministrul Energiei din România: Plătim unul dintre cele mai mari preţuri la energie din lume.

El mai anunţă creşterea capacităţilor de producţie, a celor de stocare ale energiei electrice produse de solar, pentru că până acum s-au instalat enorm de multe astfel de capacităţi de producţie a energiei electrice pe solar, fără să aibă şi baterii în spate, transmite economedia.ro.

Bogdan Ivan arată că în ultimii 10 ani, România a scos din producţie aproximativ 7.000 de megawatt capacităţi de producţie pe gaze şi cărbune. „Creştem capacităţile de producţie, capacităţile de stocare ale energiei electrice produse de solar, pentru că până acum s-au instalat enorm de multe capacităţi de producţie a energiei electrice pe solar, fără să aibă şi baterii în spate. Avem un deficit de aproximativ 2.000 de megawatt în fiecare zi, iar odată stocată acea energie, produsă în timpul zilei, va putea să fie consumată seara, automat reducând presiunea pe importuri din alte state”, subliniază ministrul Energiei al României.

Bogdan Ivan precizează că sunt patru operatori care vin cu preţuri sub 1,30 euro, cât era cel plafonat, înainte de eliminarea schemei de plafonare-compensare.

„Ăsta este şi dezideratul mandatului meu, să scădem preţul energiei”, a menţionat ministrul.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat