MAE al Ucrainei: Kievul negociază deja cu SUA un nou acord privind resursele minerale
Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a primit pe 28 martie prin canale diplomatice un nou text al acordului privind resursele minerale din partea Statelor Unite, a anunțat ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Andrei Sibiga.

Conform acestuia, negocierile au început deja, transmite bbc.com.
„Am început deja consultările cu partea americană privind textul acordului. A avut loc deja prima rundă a acestor consultări. Vom colabora cu colegii americani pentru a ajunge la un text acceptabil pentru ambele părți pentru semnare”, a declarat Sibiga.
Potrivit acestuia, prezența afacerilor americane în Ucraina va fi benefică pentru țară, inclusiv pentru securitatea obiectivelor energetice.
Duminică, 30 martie, președintele SUA, Donald Trump, l-a amenințat cu „probleme mari” pe Vladimir Zelenski dacă acesta refuză acordul privind metalele rare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


