Mecanismele de protecție a copiilor aflați peste hotare vor fi îmbunătățite
Aderarea Republicii Moldova la Convenția internațională va îmbunătăți măsurile și mecanismele de protecție a copiilor aflați peste hotare.

Membrii Comisiei pentru Drepturile Omului și Relații Interetnice și ai Comisiei pentru Protecție Socială, Sănătate și Familie au analizat proiectul de aderare al Republicii Moldova la Convenția privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea în domeniul responsabilității parentale și măsurilor de protecție a copiilor, adoptată la Haga pe 19 octombrie 1996, transmite noi.md.
Scopul Convenției este îmbunătățirea protecției copiilor în situațiile internaționale și prevenirea conflictelor între diferite sisteme legale privind măsurile adoptate de autorități. Documentul oferă statelor semnatare soluții pentru rezolvarea conflictelor între legi și pentru executarea deciziilor administrative transnaționale în interesul copilului.
Din punct de vedere practic, Convenția va sprijini și proteja familiile internaționale, în special în cazurile în care părinții au cetățenii diferite sau locuiesc în țări diferite. Tratatele recunosc dreptul copilului de a menține relații personale cu ambii părinți, dacă acest lucru corespunde celor mai bune interese ale copilului.
De asemenea, recunoaște drepturile și obligațiile ambilor părinți și urmărește să le asigure accesul la informații și resurse pentru a exercita acest drept. Astfel, aderarea la acest tratat va crea un mediu mai sigur și mai protejat pentru copii și o atmosferă mai armonioasă în familie pentru toți membrii săi.
Convenția privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea în domeniul responsabilității parentale și măsurilor de protecție a copiilor a fost adoptată în 1996 și a fost semnată până în prezent de 54 de state, inclusiv toate statele membre ale Uniunii Europene.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


