Vehiculul soldaților americani dispăruți în Lituania, găsit scufundat: Militarii sunt încă căutați
În Lituania a fost găsit vehiculul blindat în care se aflau patru soldați americani dispăruți cu o zi înainte, a anunțat comandamentul armatei SUA în Europa și Africa.

Mașina de recuperare blindată M88 Hercules a fost descoperită scufundată într-un lac de pe un poligon militar, însă militarii nu au fost găsiți, transmite meduza.io.
Comandamentul a precizat că cei patru soldați, toți aparținând Brigăzii 1 din Divizia 3 Infanterie, participau la un antrenament tactic planificat. În operațiunile de căutare sunt implicați militari ai armatei SUA, forțele armate lituaniene, precum și structuri civile.
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că militarii „nu se vor opri” până când soldații americani nu vor fi găsiți.
Publicația Stars & Stripes menționează că Brigada 1 blindată a fost una dintre primele unități dislocate în Europa după începutul războiului din 2022. Aceasta s-a întors în estul NATO în ianuarie 2025 pentru o nouă rotație de nouă luni.
Dispariția celor patru soldați americani, staționați în Lituania, a fost anunțată ieri. Cazul a avut loc pe poligonul militar din Pabrade, în estul țării, la câțiva kilometri de granița cu Belarus.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat presei la Varșovia că militarii ar fi murit, însă această informație nu a fost confirmată oficial. Ministrul Apărării din Lituania, Dovile Sakaliene, a subliniat că nu au fost găsite corpuri. Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a confirmat că operațiunea de căutare continuă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


