Macron refuză să demisioneze din funcția de președinte al Franței
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că își va continua exercitarea mandatului pentru a asigura stabilitatea în țară.

Macron a făcut această declarație la sosirea sa în Egipt, fiind citat de agenția Reuters, potrivit publicației „Европейская правда”.
Astfel, Macron a ignorat apelurile opoziției care i-au cerut demisia pe fondul crizei politice cu care se confruntă Franța în ultima perioadă.
„Să nu uitați niciodată că mandatul oferit de poporul francez înseamnă să slujești, să slujești și să slujești, să răspunzi întrebărilor cetățenilor de rând și să faci tot posibilul pentru independența Franței”, a subliniat el.
Macron a adăugat că, în funcția sa, va continua „să asigure stabilitatea”.
Reamintim că Franța a intrat într-o criză politică și mai profundă începând cu 6 octombrie, când nou-numitul premier Sebastien Lecornu, aliat al lui Macron, și-a anunțat demisia. Explicându-și decizia, Lecornu a afirmat că nu putea conduce guvernul în condițiile actuale de guvernare „neîndeplinite”.
Seara târziu, pe 10 octombrie, după consultări prelungite cu principalele forțe politice, Macron l-a numit din nou pe Lecornu în funcția de prim-ministru.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


