Lukașenko a grațiat încă 29 de prizonieri politici
Alexandr Lukașenko a grațiat 29 de persoane condamnate în Belarus pentru „activități extremiste”.

Într-un comunicat, se precizează că grațierea a fost acordată pentru 11 femei și 18 bărbați, dintre care șase persoane au sub 25 ani, trei sunt pensionari, două au dizabilități, iar 15 suferă de boli cronice, informează meduza.io.
Se susține că toți aceștia „s-au căit pentru faptele lor și au făcut cerere de grațiere”.
Numele prizonierilor politici grațiați nu sunt menționate, ca de obicei.
Începând din vara anului 2024, în Belarus au avut loc deja șase eliberări de prizonieri politici. Pe 16 august, Lukașenko a semnat un decret pentru eliberarea a 30 de persoane, pe 4 septembrie – alte 30, pe 16 septembrie – alte 37, pe 7 noiembrie – 31, iar pe 20 noiembrie – 32 de persoane. În toate cazurile, presa oficială a lui Lukașenko nu a dezvăluit numele celor eliberați, iar ulterior acestea au fost aflate de publicațiile independente și organizațiile de apărare a drepturilor omului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.