Lukașenko: Nu Trump decide cine va fi președintele Ucrainei
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, s-a pronunțat cu privire la comentariile liderului american Donald Trump referitoare la schimbarea conducerii Ucrainei.

Președintele republicii a subliniat că stabilirea persoanei care va conduce Ucraina este prerogativa poporului ucrainean, transmite agenția de stat „Belta”.
„Dacă vorbim la obiect, aceasta nu este o chestiune care ține de Trump. Poporul Ucrainei va decide singur cine va fi președintele său”, a declarat Lukașenko.
De asemenea, președintele belarus și-a exprimat încrederea că conflictul din Ucraina se va încheia în curând. În opinia sa, pacea va veni, dacă nu în acest an, atunci în următorul.
„Sunt absolut convins de acest lucru”, a declarat el, aflându-se într-o vizită de lucru în regiunea Vitebsk, unde a inspectat pregătirea unei unități a miliției populare.
Lukașenko a subliniat, de asemenea, că încheierea conflictului corespunde intereselor atât ale Ucrainei, cât și ale Rusiei, deoarece confruntarea afectează negativ ambele țări.


