theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
27 August 2024, 09:13
5 205
Copiază linkul
Link copiat

Marine Le Pen, gata să blocheze toți candidații la funcția de prim-ministru din partea stângii

Emmanuel Macron ar putea numi un candidat pentru funcția de prim-ministru până la sfârșitul săptămânii, dar este neclar dacă candidatul va primi aprobarea legislatorilor.

Marine Le Pen, gata să blocheze toți candidații la funcția de prim-ministru din partea stângii.
Marine Le Pen, gata să blocheze toți candidații la funcția de prim-ministru din partea stângii.

Liderii extremei drepte din Franța, „Rassemblement National” (RN), au declarat luni că intenționează să blocheze orice candidat la funcția de prim-ministru din partea stângii „Nouveau Parti Populaire” (NPP), ceea ce restrânge opțiunile președintelui Emmanuel Macron în soluționarea crizei politice din țară, informează golosameriki.com.

Președintele Franței s-a întâlnit luni cu Marine Le Pen și Jordan Bardella, liderii „Rassemblement National” (RN). Amintim că Macron încearcă să iasă din impasul politic după alegerile parlamentare anticipate care au avut loc în iulie.

Niciun bloc politic din țară nu a obținut majoritatea. Voturile au fost împărțite aproape egal între NPP, blocul centrist al lui Macron și „Rassemblement National”.

După alegeri, toate părțile și-au menținut pozițiile. Alianța NPP, formată din socialiști, comuniști, „ecologiști” și partidul stângii radicale „La France Insoumise” (LFI), insistă că au câștigat dreptul de a pune în aplicare programul lor de creștere a cheltuielilor.

„Nu vreau să particip la un joc în care totul este trucat împotriva stângii”, a declarat liderul Partidului Socialist, Olivier Faure, despre negocierile cu Macron.

Unul dintre pașii importanți a fost declarația liderului LFI, Jean-Luc Melenchon, de vineri, potrivit căreia susținătorii săi nu ar trebui să fie miniștri în niciun Guvern.

Președintele Franței a numit de mai multe ori LFI o mișcare extremistă. 

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat