theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
4 Iulie 2025, 08:10
6 829
Copiază linkul
Link copiat

Un miliardar în criptomonede a scăpat de răpitori după ce a mușcat degetul unuia dintre ei

Miliardarul australian Tim Heath, stabilit în Estonia, a reușit să evite o tentativă de răpire în Tallinn, după ce a mușcat și a rupt o parte din degetul unui atacator.

Un miliardar în criptomonede a scăpat de răpitori după ce a mușcat degetul unuia dintre ei.
Un miliardar în criptomonede a scăpat de răpitori după ce a mușcat degetul unuia dintre ei.

Totul s-a petrecut în vara anului 2024, iar Heath cere acum despăgubiri în valoare de 2,7 milioane de euro de la unul dintre atacatori, sumă pe care susține că a cheltuit-o ulterior pentru propria securitate, potrivit rbc.ru, care citează Sydney Morning Herald.

Fondator al companiei Yolo Group și investitor în peste 100 de startupuri din domeniile fintech, blockchain și jocuri online, Heath are o avere estimată la 2,46 miliarde de dolari australieni (1,6 miliarde de dolari americani), ocupând locul 66 în topul celor mai bogați australieni, conform Australian Financial Review.

În timpul procesului s-a aflat că cel puțin șapte persoane au fost implicate în tentativa de răpire. Aceștia au intrat în Estonia cu pașapoarte georgiene false și l-au urmărit pe Heath timp de mai multe luni, montând inclusiv un dispozitiv GPS pe mașina sa. Intenționau să-l ducă într-o saună închiriată din apropiere și să-l forțeze să transfere criptomonede, ajutați de un presupus hacker.

Cu câteva zile înainte de atac, răpitorii au cumpărat echipamente din magazinele locale, salopete de construcție, benzi adezive și coliere pentru cabluri, și s-au deghizat în zugravi care lucrau în zona unde locuia Heath.

Atacul a avut loc pe 29 iulie 2024, în scara blocului său. Doi indivizi l-au atacat, iar unul dintre ei, Allahverdi Allahverdiyev, cetățean azer și fost luptător de greco-romane, i-a acoperit gura cu mâna. Heath i-a mușcat și i-a smuls o parte din degetul arătător, fragment care a fost găsit ulterior la 100 de metri de locul faptei. Furgoneta folosită de răpitori a fost abandonată, în interior fiind descoperite acte false.

Deși Heath a scăpat, acesta a suferit pierderea unui dinte și, câteva săptămâni mai târziu, a primit prin Telegram un mesaj anonim cu fotografii făcute în fața apartamentului său și o solicitare de 30 de bitcoini. El nu a răspuns și nu a mai fost contactat.

Ulterior s-a mutat și a cheltuit peste 2,7 milioane de euro pe măsuri de securitate. Doi dintre atacatori, Allahverdiyev și Ilgar Mamedov, cetățean georgian, au fost arestați la granița cu Lituania. Avocații lui Heath cer în instanță ca aceștia să-i plătească despăgubiri.

Allahverdiyev a declarat că i s-au promis 100.000 de euro pentru răpire. Poliția continuă căutările pentru alți doi suspecți, printre care și presupusul organizator, Najaf Najafli. Identitatea celorlalți trei membri ai grupului nu este încă cunoscută.

Valul de răpiri motivate de criptomonede a crescut în ultimul an, alimentând cererea pentru servicii de pază și securitate. Expertul Jameson Lopp a înregistrat deja 34 de cazuri de acest fel în 2025.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat