Val de căldură în Europa: În Elveția a fost oprită o centrală nucleară, iar în Italia se topește asfaltul
Europa se confruntă cu o caniculă extremă, cu temperaturi care în unele regiuni depășesc 40°C.

Europa trece printr-o perioadă de căldură insuportabilă. În Turcia, fac ravagii incendiile de pădure, transmite euronews.com.
Flăcările au ajuns până în orașul de coastă Cesme, din provincia Izmir. La stingere au fost mobilizați sute de pompieri, precum și avioane și elicoptere.
Pe parcursul săptămânii trecute, din cauza soarelui arzător, umidității scăzute și vântului puternic, în întreaga țară au izbucnit sute de incendii. Majoritatea au fost lichidate, însă zeci de mii de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele.
S-a anunțat despre decesul unui bărbat de 81 de ani, din cauza asfixiei, într-un sat din care ceilalți locuitori au reușit să fie evacuați.
Italia
Potrivit prognozelor, vineri, 4 iulie, se va atinge nivelul maxim al caniculei în Italia, dar și în aproape toată Europa de Sud.
Ministerul italian al Sănătății anunță că temperaturi anormal de ridicate au fost înregistrate în 17 din cele 27 de orașe mari ale țării. La începutul săptămânii, acolo au murit cel puțin cinci persoane.
În Bolzano, oraș situat în nordul Italiei, temperaturile anormale de +37°C sunt tot mai frecvente. Orașul este amplasat într-o zonă colinară, cu puțină vegetație, ceea ce accentuează senzația de căldură. Condițiile sunt deosebit de dificile în zonele industriale, unde, pe alocuri, chiar se topește asfaltul.
Autoritățile subliniază importanța extinderii zonelor verzi pentru reducerea temperaturii. În locurile umbrite poate fi cu până la cinci grade mai răcoare.
În prezent, în Bolzano sunt aproximativ 13.000 de arbori, iar anual se mai plantează circa 250. Totuși, experții climatici spun că pentru un efect semnificativ de răcorire este nevoie de mii și mii de arbori.
Infrastructura urbană, precum cablurile subterane din fibră optică și sistemele centralizate de încălzire, limitează posibilitatea de a planta copaci. Potrivit autorităților, în zonele dens populate, umbrirea artificială, de exemplu prin utilizarea de umbrele, ar putea atenua impactul căldurii.
Austria
Joi, 3 iulie, în Austria s-au menținut temperaturi extrem de ridicate, de până la 38°C. În Salzburg, turiștii s-au refugiat în încăperi dotate cu aer condiționat și ventilatoare.
Căldura a scos în evidență neajunsurile planificării urbane, mai ales în cartierele dens construite, cu puțină vegetație. Structurile mari din beton și lipsa umbririi au făcut ca unele zone ale orașului să fie greu de suportat.
În ultimele decenii, numărul zilelor caniculare în Salzburg, cu temperaturi de peste 30°C, s-a dublat, de la zece la aproape 20 de zile pe an.
Căldura și seceta au crescut și riscul incendiilor de pădure. În Austria Superioară au fost înregistrate mai multe incendii.
Autoritățile iau măsuri preventive, precum monitorizarea umidității în baloții de fân și paie. De asemenea verifică utilajele agricole și le curăță de resturi uscate pentru a reduce riscul de incendii.
Elveția
În cantonul elvețian Aargau, centrala nucleară „Beznau” a fost parțial deconectată de la rețea din cauza căldurii persistente. Un reactor a fost complet oprit, iar celălalt funcționează la 50% din capacitate.
Compania de operare a centralei, Axpo, a declarat că motivul opririi este temperatura ridicată a apei din râul Aare din apropiere.
Deversarea apei folosite la răcirea reactoarelor în râu, deja supraîncălzit, ar putea afecta fauna și flora locală.
Potrivit raportului Serviciului european Copernicus pentru studiul climei, pentru anul 2024, Europa este continentul cu cea mai rapidă creștere a temperaturilor de pe planetă. Din anii 1980 încoace, temperatura pe continent a crescut de două ori mai repede decât media globală.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


